Posted in faci pipi de râs, mare e spitalul Obregia, păreri impertinente, Uncategorized

Romantic și duios


20994229_494582407561925_8406011811331890385_n

Cei doi ( o să îi numim Mușețel și Mărioara) aveau să se întâlnească pentru prima dată. Vorbiseră destul pe social media, împărțiseră fotografii, vorbe, glume. El a luat-o de acasă cu mașina și a dus-o la localul unde ea îl alesese. Ca printr-o minune, la o masă erau vreo zece persoane. Erau prietenii lui. A luat două scaune și le-a așezat la masa lor.  Toată lumea vorbea cu toată lumea, mai puțin ea. Din când în când el îi mai făcea câte un semn discret, în semn de :Hei, ești ok? Iar ea dădea din cap zâmbind că da, deși era pe da pe naiba să-l pieptăne. Între timp masa s-a golit și au mai rămas trei persoane. El, ea și prietenul lui care stătea între cei doi. Cei doi purtau conversații foarte aprinse și intime. 

-Da, șiguuuuuur! Am lucrat și acolo. Îl mai știi pe Tache? A demisionat, mă.  Ce mă mai distram cu Tache pe la birou cînd o lua frumos pe secretară pe sus. Hahahahaha ( râde Mușețel cu prietenul)

-Da, bietul Tache. Cică i-a murit nevasta, avea nuștiu ce boală la ficat. Și sărac și văduv. Ce ți-e viața!

-Da, și nimeni nu îl ajută. Nu mai e omenie! Ne-am pierdut respectul și omenia. Zice cu patos Mușețel.

-Poate putem să îl ajutăm cumva..

-Nu vezi că lumea e preocupată de facebook? întreabă Mușețel uitându-se furios la fata.

-Eu… ( încearcă fata să spună ceva)

-Bun. Deci cum facem cu Tache?

-Măi, Mușețele, treaba e ca și rezolvată. Am un văr care a lucrat la Dracusăîiia. 

-Ești ok? întreabă Mușețel spre fată profund uimit. 

-Eu…

-Bun. Dacă e treaba rezolvată, așa rămâne. Bă, nu am mai jucat tenis demult. Când facem un tenis?

-Când vrei tu Mușețele!

-Săptămâna asta nu, mă duc la mare, viitoare nu, plec la munte. Mi-am închiriat o cabană de lux, frumos, elegant…

-Ești în concediu?

-Cum? Da!!! 

Mușețel se uită iar la fata care tastează pe facebook. Apoi se întoarce la conversația cu prietenul. 

-Eu am să plec. Zice fata ridicîndu-se de la masă!

-De ceeeeee? întreabă Mușețel profund uimit și cu ochii cât cepele de parcă tocmai l-ar fi anunțat că i-a furat banii din portofel și a ologit-o pe mă-sa.

-E târziu…

-Da..tu știi mai bine. Te-am deranjat eu cu cevaaaaaaaaa? întreabă Mușețel pe același ton și cu muuuult feeling. 

-Nu..doar că trebuie să plec. 

Mușețel îi pupă mâna. Fata pleacă. 

-Și am crezut că e normală. Numai de nebune dai în ziua de azi! 

Advertisements
Posted in păreri impertinente, Uncategorized

Despre încredere și iubire


20228887_1505387106167168_2901664380617567694_n

În general nu prea am încredere în nimeni. Nu, nu sunt vreo paranoică dubioasă, însă am cunoscut de-a lungul timpului tot soiul de persoane și mi-am dat seama că nu oricine merită încrederea ta. Sau, mai bine zis să îi pui sufletul pe tavă, așa fără rezerve. Ar fi și o prostie să faci asta cu toată lumea pe care o întâlnești în cale. 

Cred că persoanele care merită să le oferi încredere totală și absolută trebuie să merite asta. Să îți câștige acest lucru pe parcursul timpului. Foarte puțini prieteni au parte de mine PE DE-A ÎNTREGUL! Îi număr pe degetele de la o mînă. Altfel cum am face o triere de oameni? Oamenii care chiar merită și și-au câștigat acest drept și ăia superficiali care nu au făcut un minim de efort să merite asta? Cred că cel mai frumos cadou pe care îl poți oferi cuiva drag și pe care îl iubești este ÎNCREDEREA! 

Oamenii ăia cu care ai ajuns la acel nivel în care poți vorbi absolut orice fără nici o rezervă, trebuie păstrați. Dacă cineva a ajuns la acel nivel cu mine știu sigur că acel om este valoros si loial. Dacă nu aș știi, nu așfi convinsă de asta, cu siguranță mi-as reprima multe cuvinte, gesturi, fapte. I-aș lăsa să intre în casă doar pînă pe hol, nu și în camere. Cam despre asta e vorba. Să mă cunoască așa de suprafață. 

E important să ai în jurul tău oameni care chiar te iubesc și îți sunt alături în absolut toate momentele bune sau rele. Și cred că în cele mai rele momente îți dai seama cine îți este cu adevărat alături și loial și cine nu, cine caută să se fofileze. În cele mai crunte momente CUNOȘTI OMUL! Vezi pînă unde poate merge pentru tine. Și am avut destule momente de acest gen încît să îmi dau seama ce oameni am lîngă mine. Bine, mai sunt și ăia care îți sunt alături pentru că au un interes ascuns sau fățiș. Ori pe mine ăia nu mă interesează. Nu o să îi bag never la rubrica – PRIETENI! Cunoștiinte eventual. Am cunoscut inclusiv oamenii care mimează că sunt alături de tine. Ăștia sunt destul de periculoși, în sensul că îți dai seama mai greu unde este autenticitatea. Dar te prinzi relativ rapid dacă ești atent la detalii, la detaliile alea mici. Le urmărești discursul și vezi cam cât se implică în relație și cît sunt doar vorbe. 

If I could give you just one gift, do you know what it would be? Confidence

 

 

Posted in păreri impertinente, Uncategorized

Nu ne compromitem decât pe jumătate


Vorbeam azi cu un prieten ( actor) si la un moment dat a venit vorba despre doi actori pe care toată lumea din România îi cunoaște, două genii ale teatrului românesc. Nu cred că există vreun român care să nu fi auzit de ăștia doi. Nu dau nume. O să îi numim X și Y. Din câte îi cunoșteam eu pe cei doi, păreau genul de oameni care nu se mocirlesc pentru bani. Adică să joace într-o mizerie doar pentru că li se oferă suma …..

Acum povestea de mai jos e fabuloasă, eu am râs cu stropi.

La un moment dat amicul meu zice: Ramona, te contrazic.  Acum mulți ani a venit X la mine și îmi zice: ” Băi, a venit la mine un țigan borât și mi-a zis să mă duc la nuntă la fii-sa și să zic și eu câteva poezii. Mă va plăti cu x bani. Băgalașînpizdamăsii!”

– Și, ce ai făcut? Ai refuzat, nu? îl intreabă amicul

-Eh, nu…nu. M-am dus, am spus câteva poezii. Și mă uit mai atent în sală și era și Y acolo tot invitat și el să zică câteva poezii pentru țigan. Am spus poeziile, am luat banii și dau să plec. Și vine țiganul după mine, îmi lipește o bacnotă de X bani pă frunte și zice: Încă una!  Bacnotă prăfuită, mozolită, plină de căcat pe ea..Dezlipesc bacnota de pe frunte și ți-l înjur pe țigan de nu se vede! 

-Ah, deci nu ai mai spus nimic, ai plecat! zice amicul

-Ei, cum? Am luat bacnota de pe frunte, l-am înjurat, am băgat-o în buzunar și am mai spus o poezie. Oricum intrasem în asta, deci să cânt până la capăt!

Hahahahaha, bine, amicul meu îi imita și vocea când îmi povestea, ceea ce e cel mai greu lucru din lumea asta să îi imiți lui X vocea! Am râs cu lacrimi!!!!

Pe principiul: nu ne compromitem, dar situația e de așa natură că o mai facem din când în când, dacă nu…iujuăli! 😀 Dacă facem o treabă, să facem pînă la capăt. Hahahahahaha

10525979_835312789847429_1908309461211893928_n

Posted in Eu si Valeriu, plăceri vinovate, păreri impertinente, Uncategorized

O zi de neuitat


 

Mă întâlnesc cu Valeriu la o terasă de pe lângă locul meu de muncă. Știam că ăsta finalul poveștii. Simțeam asta. Ceva avea să se întâmple. Mă aștepta la o masă undeva în spate. Se ridică în picioare în clipa în care mă vede, ia de pe masă un buchet de trandafiri. Mă apropii de el. Zâmbește. Zâmbește la fel cum mi-a zâmbit mereu de 8 ani de zile. Cu toată dragostea din lumea. Îmi întinde buchetul cu trandafiri și mă sărută ușor pe obraz. Eu mă ridic încet pe vârful picioarelor, e înalt, mna ( 1. 80 și ceva înălțime). Mă uit la el foarte atentă și apoi îi zic:

-Flori? Tu nu ai dat în viața ta flori la nimeni. Nu ești genul. De când îmi dai flori?

-Așa am simțit să fac. Tocmai că în 8 ani de zile de când ne cunoaștem nu ți-am dăruit niciodată o floare.

 

Mă așez pe scaun lângă el. Ar fi trebuit să fiu fericită. A făcut ceva ce el nu face niciodată. Și apoi cumva mă străfulgeră un gând: S-a sfârșit cum a-nceput! Flori pentru final. A vrut un final de neuitat probabil. A vrut ca la final de poveste să îmi dăruiască ceva ce nu mi-a dăruit niciodată. Îl privesc în ochi și-l întreb direct.

 

-Gata? C’est fini la comédie? Ăsta e finalul?

 

Mă privește atent și zâmbește din nou cu toată dragostea. Mă privește cu atîta drag că mai că mă topesc acolo lângă el.

 

-Ramona, la noi doi nu va exista NICIODATĂ final! Ne cunoaștem de o viață, 8 ani nu e de aici de acolo! Te-am iubit, te iubesc și o să te iubesc cât voi trăi! Sunt același.

 

Apoi se uită în geantă și scoate o cutiuță de bijuterii. Pe cutiuță scrie amor.

 

  • Dacă nu îți place, mi-o dai și o azvârl. Nu știu să fac cadouri la femei, știi asta. Nu sunt genul și nu am fost niciodată. Știi că de aia mereu îți dădeam bani să îți iei tu ce voiai. Acum mi-am dorit să fac asta. Ești singura și unica femeie căreia i-am luat flori și cadou. Și vei fi unica și singura în continuare. Ți-am mai zis, oricând ai nevoie de mine, eu sunt aici. Și voi rămâne lîngă tine pînă voi fi un moșneag amnezic și atunci va fi finalul și asta pentru că nu o să te cunosc. Și probabil că în amnezia mea…m-aș reîndrăgosti de tine pentru a doua oară.

Apoi râde. Dă capul pe spate și râde cu poftă.

 

Mă uit în cutiuță. O brățară de argint pe care este gravată o inimioară și numele meu.

 

-Aha, personalizat! zic eu

-Nu știi cât am umblat să fac asta.

-Trebuia să pui numele tău. E ciudat eu să îmi port numele la mână. Zici că sunt o narcisică care mă pup de una singură în cur.

 

Din nou dă capul pe spate și rîde cu poftă.

 

Povestim. Îi povestesc despre tipii cu care am mai ieșit, el despre el și cât de mult aleargă ba la teatru, ba la film. Acum lucrează la un film în Germania.

 

Se grăbește să ajungă la teatru și să vorbească cu nu știu cine. Mă sărută pe obraz și mă privește preț de cîteva secunde bune. Dacă i-aș putea descrie privirea pe care o are atunci când mă privește, aș face-o. Însă este imposibil de descris. Pur și simplu știi. În clipa aia știi că te iubește mai mult decât orice pe lumea asta. Îl sărut și eu pe obraz și-apoi îl îmbrățisez. Stăm așa un timp și parcă timpul stă în loc. Mă desprind și plec. Nu privesc în urmă.

Mi-e sufletul greu. Așa îmi este mereu după fiecare revedere cu el.

Eram o copila de 19 ani când ne-am cunoscut. Iar el avea 35. Din secunda în care ne-am cunoscut m-am mutat la el. Țin atât de bine minte cum s-a petrecut totul. Am mers la el acasă în ziua aia și acolo am rămas 4 ani de zile. Dimineața îmi aducea cafeaua în pat și mă trezea ușor ca să plec la facultate la cursuri. El pleca la teatru. Când terminam cursurile mă suna să mă întrebe dacă vreau să mâncăm în oraș sau dacă vreau acasă. De cele mai multe ori voiam acasă. Îl voiam doar pentru mine. Eu cu el. În bucătăria noastră mică. Iar el gătea până ajungeam eu de la facultate. Apoi seara plecam la teatru sau la operă. Când l-am cunoscut, m-a impresionat foarte tare fața el. Seamănă identic cu Kevin Kline. IDENTIC. Bine, Kevin Kleine de la 30 de ani, din filmul Alegerea Sophiei. Aceeași ochi, aceleași trăsături, inclusiv mutața. IDENTIC.  

b145b2110d8b57019c78693d609eb9ae

 

Când l-am cunoscut nu l-am suportat deloc. Mi se părea un arogant. Și chiar era un arogant nesimțit. Asta pînă s-a îndrăgostit de mine și i-a căzut aroganța de pe el și a devenit cel mai sensibil om pe care eu l-am cunoscut.

Atâtea amintiri…cred că dacă s-ar face un film despre noi doi, toată povestea, ar plânge toate gospodinele. Titanic e un căcat.
37211960_654908174862680_2100056411504377856_n

 

 

 

Posted in Uncategorized

Unele iubiri apun înainte de vreme


  • Te astept la mine, nu mai ieșim în oraș pentru că va începe ploaia.
  • Bine. zice amicul meu.

Ajunge. Eu ascultam Soha – Mil Pasos  și mă gândeam la Șerban. Câteodată mi se face un dor teribil de el. Pe display-ul telefonului apare numele lui Valeriu. Tocmai ce a ajuns în România și vrea să ne vedem. Ceva între mine și Valeriu s-a rupt. Nu știu exact când s-a produs ruptura, însă e foarte vizibilă, oricât ne-am minți amândoi că este totul ca și înainte. Vorbim din ce în ce mai rar și monosilabic, ca și cum am face economie la cuvinte. Ca și cum ar fi interzis să folosim mai mult de o frază, două într-o conversație.

Mâine ne vom vedea. Ne vom minți din nou că totul este ca și înainte sau vom avea curaj să fim sinceri. Ruptura probabil că s-a rupt din clipa în care Valeriu și-a dat seama că în sufletul meu există un altul. Sigur, mereu am ieșit cu cineva, am tot perindat la iubiți, însă niciunul nu însemna mare lucru pentru mine, iar el era liniștit. În fond nu suntem un cuplu ca să fie gelos sau ceva. Însă, când a văzut că mintea mea un anume bărbat nu poate ieși, așa cum a crezut inițial, că va trece, că e ceva trecător cum a fost mereu, ceva s-a rupt în el. Într-un fel e de înțeles, nu îl condamn. El mereu a crezut că după el nu va mai urma nimeni în inima mea. Probabil s-a simțit cumva trădat, deși nu ar fi avut niciun motiv. L-am iubit și îl iubesc foarte mult. Numai că altfel. E un drag față de el și o dorință a mea de a-l ocroti într-un fel. Dar atât.

Ajunge și amicul meu la mine, A. E un băiat tare bun, dar extrem de copil. Într-un fel asta îmi place mult la el. Nu are sufletul pătat. Nu are perversități în el. E un soi de Mîskin si asta îmi place mult de tot la el. E o nevoie a mea ciudată de-al proteja, de-al acoperi cu păturica și a-i da ceiuț dacă e bolnav.

 

Vorbim de una de alta, îi povestesc despre băieții cu care am mai ieșit în ultima vreme, el îi imită și mă face să râd. Apoi fiecare cu gîndurile lui. Pe fundal se aude Bebe – Tu Silencio.

Mă roagă să îi fac o fotografie cu tricoul pe care i l-am făcut cadou de ziua lui. Facem poza, râdem și ne întoarcem la tăcere. Îmi place foarte mult la el că pot să stau cu el în aceeași încăpere și să nu mă simt obligată să vorbesc. Suntem comozi cu tăcerile dintre noi. E cumva o convenție: fiecare cu gândurile lui, dar împreună, ceea ce e foarte relaxant. Apoi se ridică de pe scaun și pleacă. Iar eu rămîn în tăcerea mea ascultând Bebe – Tu Silencio.

Unele iubiri apun înainte de vreme, iar altele răsar în cele mai nepotrivite momente când păsările se mută în Țările Calde.

21078427_494580384228794_1853451681827414073_n