Posted in plăceri vinovate, păreri impertinente, Uncategorized

Clișeul: ” După tot ce am făcut pentru tine…”


21034584_494582767561889_3696744438572754370_n

Luăm două cupluri: primul cuplu în care ambii au fost generoși unul cu altul și iubirea a fost reciprocă și al doilea cuplu în care iubirea a fost unilaterală.  Primul cuplu la despărțire are șanse de armonie și după despărțire: în sensul că ambii pot rămâne foarte buni prieteni. În al doilea cuplu vor exista reminesciențe de genul: dacă il părăsește cel care a dăruit pe ăla care doar a primit de s-a îmbuibat și și-a hrănit ego-ul mult și bine, situația va fi ca-n bancul cu cerșetorul: : “De ce-mi dai 50 de bani? Ieri mi-ai dat un leu.” “Păi da, dar azi am pierdut nişte bani.” “Şi ce, dacă ai pierdut tu bani, de ce trebuie să sufăr eu?” 

Dacă părăsește cel care a primit de s-a îmbuibat, va fi cu : ” După tot ce am făcut pentru tine…”

Iubirea unilaterală e atunci când dai cu mingea în perete și ea în loc să vină în spre tine când ai lovit peretele, rămâne acolo. 

Sunt oameni care din timpul relației încearca manipularea cu :  ” După tot ce am făcut pentru tine…”. În clipa în care ai auzit asta, Fugi! Pe scurt – în clipa aia tebuie să știi că tu ești doar o sursă de umflat ego-ul și atât. Un om face ceva, ORICE, că vrea și simte să facă acel lucru. Dacă persoana aia la un moment dat, îți va băga fraza asta pe gît, îți spun că ai de-a face cu o persoană extrem de egoistă, manipulatoare, mitocancă ( pentru că niciun om cu bun simț nu ar aduce în discuție vreodată ce a făcut pentru tine) și la scurt timp după despărțire îți va face calculul la toate lucrurile alea pe care le-a făcut pentru tine. Va face o listă și va spune: Timpul meu petrecut cu tine valoarează 300 de lei, benzina de la mașină pentru toate excursiile în care te-am dus – 600 de lei, pentru toate ieșirile în oraș în care am fost gentleman și ți-am plătit cafeaua – 800 de lei, pentru că te-am încurajat în x situație-  400 de lei, pentru că am fost un romantic incurabil cu tine – 700 de lei …etc etc etc. Am trăit-o pe asta. Știu despre ce vorbesc. Da, există asemenea ființe. 

Un om care se respectă pe sine va uita în secunda următoare că a făcut ceva pentru tine și nu va aduce asta în discuție niciodată sub nici un pretext! O cârpă îți va aminti câte face pentru tine de ți se va acri și îți va ieși pe nas! 

Advertisements
Posted in păreri impertinente, Uncategorized

In mulțime, toți vorbesc, DAR NIMENI NU ASCULTĂ!


12920497_1073500832673285_5011936709532173471_n
Un om se poate simți singur în mulțime. Se poate simți singur în relații nepotrivite. O spun din experiență. Cred că cel mai acut se simte singurătatea când ești în mulțime înconjurat de foarte mulți oameni. În clipa aia îți dai seama că de fapt nu ești cu nimeni acolo. Oamenii nu se mai privesc de-adevăratelea, nu mai comunică de-adevăratelea. Fiecare e setat să IMPRESIONEZE.  Dacă atunci când sunteți doi e greu de comunicat pentru că fiecare se concentrează pe a-l impresiona pe ăla din fața lui ( totusi din cand in cand te AUDE), în mulțime, toți vorbesc, DAR NIMENI NU ASCULTĂ! În multime te poți simți extrem de singur.
În relațiile nepotrivite la fel. Tocmai de asta cand simt ca nu e cee ce imi trebuie si ca ala ajunge sa ma plictiseasca pana dincolo de moarte si mai mult decat atat il vad ca e genul demonstrativ si care vrea sa impresioneze si atat, in clipa aia imi iau frumusel bocceluta si plec. Nu stau nici un minut in plus. Da, poate sunt idealista, dar nu ma pot minti. Sigur, un om normal ( cum sunt foarte multi) se complac in singuratatea in doi, se complac intr-o relatie care nu ii satisfac de-adevaratelea, se mint si pe ei și pe ala/aia de langa ei si au relatii de lunga durata. Eu, o nenorocita idealista care nu suporta sa se minta, dispare din peisaj. Nu am nevoie sa mimez relatia perfecta ca sa ajung la sex. In ziua de azi poti face sex si fara sa fii intr-o relatie, fara sa te angajezi! Azi te implici in relatie, apoi usor usor apar minciunile. Prima minciuna: Da, imi place cum iti vine cu camasa aia si cred ca vei obtine job-ul ala! A doua minciuna vine la pachet cu mutatul impreuna si cumparatul  de furculite, cutite, tigai, care mai tarziu vor fi impartite: cine ia furculitele sa si le bage in ochi si cine ia tigaile sa si le puna in cap. Asta e realitatea. Si cei mai multi fac toate astea ca sa faca sex. Da, pe vremea bunicilor mei era aiurea sa te futi fara sa fii intr-o relatie romantica si cu certificatul de casatorie in mana. Azi nu. Azi poti sa te futi si fara te minti ca vrei certificatul, fara sa te minti ca vrei sa impartiti tigai si farfurii, fara sa va mintiti ca aveti o relatie nemaipomenita. Tocmai de aceea e bine sa te implici intr-o relatie cand chiar simti ca e pe bune, ca iti place de ala. Si la fel de usor si de frumos e ok sa si renunti in secunda doi cand nu corespunde seturilor tale de nevoi.
Posted in păreri impertinente, Uncategorized

Minimalizarea profesiei de psiholog


12495100_10153328986736216_682028436229661273_n

Cum scrolam io din clubul Joben pe facebook, dau de următorul articol: http://www.viorelilisoi.ro/invazia-psihologilor/. 

Cum zicea vecina de la patru: “la varsta mea prin cîte am trecut…si io sunt psiholog”. Se observă minimalizarea acestei profesii? Orice mutălău cu 2 clase care are impresia ca e trecut prin viata, brusc si ala are impresia ca e psiholog. Adica, oricine poate sa fie psiholog. Ce mare lucru sa iti dai cu părerea? Datul cu parerea= psiholog. Asta in viziunea oamenilor asemeni vecinei de la 4. Trist si tragic in acelasi timp.

Nu neg faptul că sunt foarte mulți oameni care nu au nici o treabă cu ce înseamnă cu adevărat psiholog, dau la facultatea de psihologie. Majoritatea o fac tocmai în ideea de a-și găsi ei înșiși niște răspunsuri la problemele cu care se confruntă și poate la rezolvarea lor. Nu neg nici faptul că sunt foarte puțini psihologi care sunt cu adevărat profesioniști și au de-adevărat TALENT in asta. Da, îți trebuie și un dram de talent. Psihologia e și știință, dar și artă. Pare un paradox, dar asta e. 

Mă confrunt zilnic cu oameni care minimalizează această meserie și iau în râdere psihologul. Conform vecinei de la patru se merge pe gândirea de tipul: “Ce mare lucru face un psiholog? Stă și îl ascultă pe ăla din fața lui. Asta și io pot să fac”.   Hai, să vă întreb un lucru: când ați simțit ultima oară că sunteți cu adevărat ascultat și înțeles? Ok, despre asta e vorba. Nu oricine știe SĂ ASCULTE! A asculta vine la pachet cu a înțelege și a empatiza cu ceea ce spune cel din fața voastră. Și ca să merg și mai departe, a asculta este egal cu a vedea ce e dincolo de cortină! Adică dincolo de cuvintele celui pe care il ascultati. Deci, în concluzie, da..e mare brânză în A ASCULTA! 

 

Posted in păreri impertinente, Uncategorized

Dragi oameni dă bine…


563895_407955185937852_2043849328_n

În urmă cu câteva zile un om dă bine a început să arunce cu flegme agresive la o postare de-a mea în care îmi dădeam și io cu părerea vizavi de Halăuin. Prima flegmă i-am lăsat-o în pace, pe a doua la fel. La a treia deja m-am enervat și i-am dat block omului dă bine. După ce îl blochez, hopa cu mesaj de la dumnealui cum că io sunt o nasoală care nu suportă păreri contrare, că vreau să fiu doar adulată etc etc etc. 

Dragi oameni dă bine, din contră, îmi plac și îi respect pe oamenii care mă contrazic, dar cu argumente și cu bun simț.  E perfect normal să nu fi de acord cu mine pe un subiect anume. Ar fi aiurea să gândim toți la fel și să fim toți trași la indigo. Însă, cred că ne putem exprima o părere cu tact și fără să aruncăm oala cu rahat în capul ăluia pe care îl contrazicem. Niciodată nu am blocat oamenii care m-au contrazis cu argumente și cu diplomație. Dacă ajung la stadiul în care să blochez pe cineva o fac pentru că e neam prost care mă contrazice de dragul contrazicerii și o face într-un mod extrem de agresiv aruncând cu nămol în mine, așa gratuit doar pentru că internet e spațiu liber. Și nici măcar când o face prima oară nu îl blochez atunci pe loc. Ci dacă repetă treaba asta de maxim trei ori. Atunci vezi că omul are probleme la mansardă și e țărănoiul tipic care are impresia că internetul e tarlaua lu’ taică-său și noi servitorii lui gata să acceptăm toate flegmele pe care el le aruncă.  Pe scurt, dragii mei oameni dă bine, nu am nimic împotrivă să mă contraziceți dacă aveți argumente și cei 7 ani de acasă! 🙂

Posted in Amintiri din pruncie, plăceri vinovate, păreri impertinente, Uncategorized

Hai, zâmbește! Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun! 


21151522_496339260719573_14530506762296164_n

Dacă e ceva pe lumea asta care să mă sâcâie îngrozitor de tare, acel ceva e să mi se impună să fac un anumit lucru. Când eram mică ( gen până pe la vârsta de 13 ani) am urât cu spume să mi se facă fotografii. De fiecare dată când ai mei voiau să mă pozeze, o auzeam pe maică-mea: Hai, zâmbește! În clipa aia, îmi venea să îi iau aparatul din mână și să îl sparg. De ce să zâmbesc? Doar pentru că fac o poză? Dar eu nu pot zâmbi așa fără un motiv consistent. A zâmbi pentru o poză nu mi s-a părut niciodată un motiv destul de bine întemeiat pentru a zâmbi. Cred că fotografia e bună pentru a surprinde momente, stări, de oricare ar fi ele. Fix așa cum sunt. Rămăsesem acolo unde spuneam că uram să mi se facă poze când eram mică. Trebuia să se roage ore bune maică-mea de mine să stau la poză. Uneori se enerva și renunța. Ceea era 1-0 pentru mine, scăpam de : Hai, zâmbește! 

Am fost și sunt omul care face strict ce vrea și ce simte. Nu o să zâmbesc niciodată de complezență dacă nu am să simt asta, nu am să spun lucruri pe care nu le simt și nu am să vorbesc niciodată doar de dragul de a vorbi. Există oameni care vorbesc ore în șir, uneori țin monologuri, deși în fața lor este un alt om dornic să comunice. Dacă vei sta să le auzi discursul celor care vorbesc de zici că sunt nevorbiți de 100 de ani, vei observa că de fapt NU SPUN NIMIC. Tot discursul lor e zero. Uneori este despre cât de minunați sunt ei înșiși, ce viață minunată au, pe scurt toată conversația ( monologul) se învârte în jurul lor! Alteori spun tot soiul de baliverne care mai de care mai plicticoase care nu transmit NIMIC. Eu spre exemplu, fac parte din categoria aia de oameni care mai mult tace și ascultă. Dacă simt că nu am să spun ceva ce i-ar folosi să audă și celui cu care discut, sau să am vreun mesaj de transmis în ceea ce vreau să spun, TAC. Tac și ascult. Problema se pune, când cei din prima categorie nu îi înțeleg pe ăștia ca mine și încep cu : Dar mai zi și tu ceva! În clipa aia din nou mă enervez. Din nou mi se aprinde flash-ul de la : Hai, zâmbește! 

De ce să zic? E obligatoriu? Sunt cumva radio și eu nu știam? Faptul că tu poți scoate pe gură TOT ce gândești, toate rahaturile tale de gânduri neinteresante și nefolositoare nimănui, nu înseamnă că toți trebuie să facem asta! Asta nu pricep cei din prima categorie! 

Zâmbiți voi și vorbiți, pentru că oricum totul se învârte în jurul a : Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun!