Minimalizarea profesiei de psiholog

Cum scrolam io din clubul Joben pe facebook, dau de următorul articol: http://www.viorelilisoi.ro/invazia-psihologilor/. 

Cum zicea vecina de la patru: “la varsta mea prin cîte am trecut…si io sunt psiholog”. Se observă minimalizarea acestei profesii? Orice mutălău cu 2 clase care are impresia ca e trecut prin viata, brusc si ala are impresia ca e psiholog. Adica, oricine poate sa fie psiholog. Ce mare lucru sa iti dai cu părerea? Datul cu parerea= psiholog. Asta in viziunea oamenilor asemeni vecinei de la 4. Trist si tragic in acelasi timp.

Nu neg faptul că sunt foarte mulți oameni care nu au nici o treabă cu ce înseamnă cu adevărat psiholog, dau la facultatea de psihologie. Majoritatea o fac tocmai în ideea de a-și găsi ei înșiși niște răspunsuri la problemele cu care se confruntă și poate la rezolvarea lor. Nu neg nici faptul că sunt foarte puțini psihologi care sunt cu adevărat profesioniști și au de-adevărat TALENT in asta. Da, îți trebuie și un dram de talent. Psihologia e și știință, dar și artă. Pare un paradox, dar asta e. 

Mă confrunt zilnic cu oameni care minimalizează această meserie și iau în râdere psihologul. Conform vecinei de la patru se merge pe gândirea de tipul: “Ce mare lucru face un psiholog? Stă și îl ascultă pe ăla din fața lui. Asta și io pot să fac”.   Hai, să vă întreb un lucru: când ați simțit ultima oară că sunteți cu adevărat ascultat și înțeles? Ok, despre asta e vorba. Nu oricine știe SĂ ASCULTE! A asculta vine la pachet cu a înțelege și a empatiza cu ceea ce spune cel din fața voastră. Și ca să merg și mai departe, a asculta este egal cu a vedea ce e dincolo de cortină! Adică dincolo de cuvintele celui pe care il ascultati. Deci, în concluzie, da..e mare brânză în A ASCULTA!